Ultimele

Self-image

Așa cum spune și titlul…
În această seară am ales, la cererea unei cunoștințe, să scriu despre imaginea de sine.
Subiect tratat cu scepticism de majoritatea adolescenților…
Acesta reflectă dezvoltarea propriei persoane, încă din stadiul primar al maturizării, factor fundamental în formarea viitorului adult.

Principalele cauze fiind, criticile & prejudecățile aduse de diferitele sfere sociale ori compararea sinelui cu subiectele observate, imaginea de sine tinde de multe ori să exclame lipsurile și neajunsul individului, formând descurajarea ori creând îndoieli…
Cu toții am privit măcar odată, o persoană cu situație socială ori financiară superioară, dorindu-ne să fim în locul acesteia, datorită complexului uman de inferioritate. Acesta creând dezechilibru în perspectiva personală.. axându-ne pe punctele forte ale individului.

Totuși, natura ne pune la dispoziție un Echilibru Universal de nedepășit, ce compensează fiecare neajuns cu o calitate pe care adesea o ignorăm.
Acest fapt datorându-se dorinței de a progresa.
Posesia, bogăția, și bunul material confruntând bunul suflet, dragostea și compasiunea. Asemeni politicienilor și responsabililor de condițiile actuale ale țării, ce și-au pierdut umanitatea, purtând pe buze viața a mii de români pierduți în lume, ori distruși de sărăcie.

Toate acestea se datorează lipsei de respect și înțelegere, ce în timp creează sentimentul de egocentrism. Motiv pentru care e important, indiferent de aspectul și caracterul persoanei, să îi oferim șansa de a ne fi alături, pentru a avansa ca și comunitate.
Omul nu se naște cu un anumit caracter ori trăsături genice, ci este format sub o rețetă creeată de mediul înconjurător. Motiv pentru care nu voi învinovăți o persoană, indiferent de răul făcut.

Soluția evadării din acest stadiu subestimativ este aceea de a ne uni cu persoane similare nouă, înfruntând masele. Vă veți simți singuri, diferiți… deoarece nu le veți găsi. Dar asemeni vouă, acestea vor fi ascunse în umbră, închise în ele, examinând mediul exterior.
Cât despre nemulțumirile față de sine, va trebui să vă revizuiți obiectivele. În principiu, societatea e bazată pe două tabere opuse. Noi, și exemplul făcut anterior.
Decizia e a voastră, și vă întreb: Preferați suveranitatea abjectă, ori împăcarea sufletească?

Impunețivă un obiectiv final. Fără a vă gândi la răsplată. Sunt sigur, nu veți simți rostul de a vă irosi viața, asigurând viitorul altuia. Probabil nimeni nu vă va menționa, în viitorul apropiat. Uitat, ca un soldat în război…
Probabil veți pune la mijloc, consecințele religioase. Viața multora e determinată de urmările morții acestora. Dar tind să vă spun ca și ateu, că deși nu îmi va fi menționat personal numele, în cărți ori povești… aș fi bucuros să știu că am adus un progres minin, în fondarea unei comunități, ce a clădit bazele unei noi umanități.
Imaginea de sine, e definită de așteptările pe care le avem de la noi înșine. E normal să fim nemulțumiți, dorindu-ne mai mult, fără a avea obiective.

Într-adevăr, România nu oferă atât de multe posibilități. Și uneori oferim mai mult decât ni primim la schimb. Dar acesta e nivelul de trai. Singuri, nu vom fi capabili să aducem o schimbare. Dar vă invit la unire, dacă v-ați săturat. Totul pornește de la o idee, din care se extrag principii. Aceasta se răspândește, datorită gândirii comune. Acționează, datorită speranței. Acelei imagini de sine, care ne impune limitele.

Anunțuri

Second Life

Salutări tuturor.

Revin după mult timp, cu acest prim articol, pentru a împărtăși o experiență recentă din viața mea, drept exemplu. Menit persoanelor ce încă îndură stresul cotidian, criticile primite, și condiționarea.
Cu puțin timp în urmă, luasem decizia de a mă sinucide.
Eșuam cu fiecare încercare de a mă apropia de persoane, nu aveam parte de susținere, iar gândurile mă apăsau, din ce în ce mai tare..

Îmi aminteam, de trecut.
Și mă gândeam cum, singurele momente frumoase de care am avut parte, au fost datorate faptului că eram mic, și inconștient.
Nu puneam valoare pe obiecte, nu aveam îndatorări atât de mari, și… nu aveam obligații similare celor din prezent.
Depănam amintiri vesele, în care eram alături de părinți, ei nu se certau, iar eu îi țineam de mână… m-am bucurat.
Dar apoi, am realizat că, a trecut… Și că nu voi mai fi copil din nou. Că nu voi mai avea parte de astfel de momente. Și m-am întristat.

Așa că m-am gândit, la prezent.
Cu gând pozitiv chiar, am realizat că sunt totuși mulțumit de ceea ce fac. Cărând în spate o viață clasică de adolescent…
Gândindu-mă că momentele menite să îmi devină amintiri, sunt irosite pe îndatoriri.
-Menite să ne asigure viitorul-
Trezindu-ne de noapte, pentru a învăța lucruri ce nu ne atrag, și a asculta persoane de care am vrea să nu mai avem parte..  cu toții cunoaștem sentimentul.

Așa că m-am gândit totuși, la faptul că aceste sacrificii sunt menite să îmi asigure un viitor mai bun. Și mi l-am imaginat …
Nu a fost pe măsura așteptărilor.
Iar prețul pe care îl oferim acum, este unul mare. Și totuși, parte din rezumatul cerințelor.
Am realizat că, nu pot avea parte de prea mult… deoarece nu dispun de situația financiară necesară, pentru a-mi asigura facultatea dorită. Nu dispun de cunoștințe, pentru a-mi asigura intrarea, provenind dintr-o familie restrânsă.
Și nu am nici măcar o situație școlară atât de bună, din pricina faptului că nu dispun de timpul necesar pentru a-mi practica pasiunea, fiind nevoit să mă ocup de școală.
Acestea fiind, doar motive principale, nedetaliate …

Și fiind mai gânditor de fel, am ajuns să nu mai dorm noaptea, gândindu-mă la o soluție.
Am încercat să găsesc împăcare, în familie.
Unde din contră, am intensificat grijile, fiind criticat.
Am apelat, la prieteni și cunoștințe.
Care în felul lor, ar fi regretat să plec…
Dar unde totuși, nu am găsit răspunsuri. Deoarece, definesc prietenia drept.. un schimb de atenție, datorat sentimentului de simpatie. A atracției psihice.
Fapt, ce totuși, nu reflectă gândirea proprie.
Regretul, nu e menit schimbării sufletești. Deși uneori, ne lăsăm influențați..
Așa că mi-am căutat motive în dragoste…
Lucru de care am avut parte, mai rar. Care totuși mi-a schimbat perspectiva..
Dar din nefericire, nici acele persoane nu au avut răspunsuri, la toate nelămuririle.

… Așa că, am plecat.
Am furat bani, am luat pastile.. în speranța de a avea supradoză, și am mers să mă plimb. Seara, târziu…
Fără a mă mai gândi la riscuri, la consecințe. Liber…
M-am plimbat, prin parc, dimineața, târziu…
Am ascultat liniștea. După care am mers să beau o cafea. Singur…
M-am eliberat de orice gând, și am așteptat momentul potrivit.
Am vizitat persoane, de dragul de a le revedea.. fiind certați.
Și m-am bucurat de orice clipă, ca și cum nu aș fi avut rețineri.
Eram vesel, pregătit. Dar…
Parcă mi se deschisese o nouă cale după care să mă îndrum, și în sfârșit mă simțeam bine. Îmi eliberasem mintea de gânduri, și regretam.. că tocmai acum.
Drogat, amețit.. am zis să mai trag de timp.
Am mers acasă, locuind singur.. și mi-am făcut clătite. Lucru pentru care, de obicei nu aveam răbdare. Dar de data aceea, am făcut-o cu drag… și am savurat, de parcă ar fi fost ultima. Trăiam, o nouă viață. Și observam că totuși, nimeni nu e împotrivă..
Diferența o făcea, faptul că nu mai eram judecat. Deoarece nu mai ascultam.
Nu am mai căutat, și m-am bazat pe mine însumi, pentru scurtă vreme.
Am meditat, fumând o țigare… și am realizat că de fapt, eram deja mort.
Că nu trăisem cu adevărat, până atunci.
M-am gândit, la cât am pierdut, temându-mă de consecințe…
Cum nici măcar nu am încercat, neavând nimic de pierdut.
Cât, am dedicat unor persoane, pe care acum nu le mai am..
Și am observat că în tot acel timp, eu m-am neglijat. Împărțind mai puțin decât aveam, unde nici măcar nu mi se cerea.
Eram nervos. Dar mă simțeam puternic..
Capabil să las replica potrivită unei prejudecăți.
Și să iau decizia potrivită în situații critice..
Să mă pot gândi în sfârșit, și la mine.
Deoarece, pentru mine nu mai conta ce ar fi urmat.. pentru că oricum îmi urmam sfârșitul.

… Dar am realizat, că nu asta mă împiedica să trec mai departe.
Moartea, era doar o scuză pentru a nu mai avea regrete.
Eu eram vinovat de, frica acumulată… datorată dorinței de a nu comite greșeli.
Și m-am gândit că totuși, s-ar putea sfârși oricând.
Așa că, mi-am acordat încă o șansă.
Am păstrat gândul că, nu sunt importante, greșelile pe care le facem..
Ci faptul că am încercat.
Replică destul de veche, dar spuneți-mi..

Dacă acum, s-ar sfârși…
Ați fi împăcați cu ce ați realizat?

Scopul acestei poveşti, e de a vă oferi o nouă perspectivă în care… Vă eliberaţi de barierele temerii;
Şi de a vă îndruma la o nouă viaţă, în care să spuneţi ce simţiţi, să luptaţi, şi să trăiţi fiecare clipă, de parcă ar fi ultima.
Deoarece, realizăm valoarea lucrurilor.. când suntem pe cale să le pierdem.
Eu… am avut posibilitatea de a mă salva.
Dar nu vom dispune de această opțiune pe vecie.